Se ascut cuţitele în PNL? Adrian Torma şi alţi trei liberali, propuşi pentru excluderea din partid

TORMA 1

În şedinţa Biroului Permanent Judeţean ţinută joi, s-a votat excluderea din PNL a unui număr de patru primari: Adrian Torma, Moldova Nouă, Ovidiu Firca, Grădinari, Ionel Românu, Forotic, şi Magdalena Ciurea, Ramna. Dacă despre ultimii trei edili se vorbea mai de mult că vor fi daţi afară, ca urmare a atitudinii lor pro PSD, elementul de noutate îl reprezintă Adrian Torma, dar şi acesta avea „antecedente“ în relaţia cu preşedintele organizaţiei judeţene, Marcel Vela.

În opinia unora, alegerile europarlamentare au însemnat un bun prilej de a scăpa de cei patru, rezultatele obţinute de organizaţiile pe care le conduc fiind nesatisfăcătoare.

În şedinţa de ieri, după o analiză a celor întâmplate în 26 mai, s-a propus ca cei patru să fie excluşi din partid. Au existat doar două voturi împotrivă – Adrian Dacica şi Viorel Lolea – restul celor prezenţi votând propunerea. Până la excluderea propriu-zisă mai trebuie făcut un pas, conform statutului partidului, aceştia urmând să fie invitaţi pentru o ultimă discuţie în BPJ care va avea loc peste o săptămână.

De precizat că niciunul dintre cei patru nu a fost prezent ieri la şedinţă, Adrian Torma fiind plecat din ţară, din câte am înţeles.