Primarul Popa e categoric: „Să-şi ia stâlpii în spinare, să-i ducă la el acasă“

HOTEL CONSIRON 5

Într-o conferinţă de presă, primarul Reşiţei, Ioan Popa, a făcut referiri la situaţia hotelurilor abandonate ori începute şi neterminate din municipiul reşedinţă de judeţ.

Vorbind despre hotelul din centrul Reşiţei, Popa a precizat că: „De doi ani, am crescut impozitul pe clădire cu 500%, îi tot amendăm şi facem tot ce ne stă în putinţă să obţinem ce ne propunem, dar dacă firma lui Gruia Stoica nu intră în faliment, nu putem să-i luăm hotelul. Deocamdată societatea este în insolvenţă, iar Gruia Stoica spune o poveste de un an, că o să facă ceva, că o să aloce nişte resurse financiare, dar mă îndoiesc că va fi aşa. Semenicul nu este singura locaţie de-a sa de acest gen aflată într-o asemenea situaţie, mai există un hotel în aceeaşi situaţie în Poiana Braşov“.

Cât priveşte celălalt hotel, Bistra, cu care reşiţenii se mândreau în urmă cu 30 de ani, primarul spune că este sub sechestru, situaţie în care primăria nu poate să facă nimic.

Ioan Popa s-a referit şi la ruinele aşa-zisului hotel de pe Bulevardul Muncii, din faţa Gării Reşiţa Sud, ale cunoscutului om de afaceri Emil Bulboacă, ale cărui lucrări au început cu mulţi ani în urmă şi nu au mai continuat din lipsă de finanţare: „Acolo terenul este dat în concesiune, iar dacă instanţa o va anula pentru neplata obligaţiilor către primărie, aşa cum am cerut, nu are decât să se supună“.

Întrebat ce se va întâmpla cu locul acela care arată jalnic în mijlocul celui mai mare cartier al Reşiţei, Popa a fost categoric: „Să-şi ia stâlpii în spinare să-i ducă acasă, altceva nu are de făcut“.