Ruinele Bisericii medievale din Caransebeş, în plină transformare

ruine centru 2

De o bună perioadă de timp, se lucrează la unul dintre proiectele care vizează schimbarea în bine a imaginii zonei centrale a Caransebeșului. Este vorba de proiectul „Reinterpretare funcțională prin amenajarea și conservarea ruinelor – Biserica Medievală de sec. XIII-XIV” – Municipiul Caransebeș, finanțat prin POR 2014-2020, care presupune amenajarea peisagistică a ruinelor Bisericii medievale descoperite în anul 1988, când au fost demolate mai multe clădiri din centrul istoric și au fost făcute excavări pentru a fi construite fundațiile unor blocuri.

Până acum, în cadrul proiectului, asupra monumentului istoric s-a intervenit cu lucrări de construcții, respectiv săpături, turnarea betonului, tencuieli, umpluturi, compactări etc., cu realizarea canalizării pluviale, montarea pavajului din piatră cubică, rigolelor, tabloului electric, elevatorului pentru persoanele cu dizabilități şi curățarea ruinelor.

„Va fi amenajat și spațiul exterior, vor exista și panouri informative legate de istoricul acestor ruine, iar la final zona va avea un aspect mai îngrijit, demn de centrul municipiului”, a declarat primarul Felix Borcean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 2 =