Primarul Felix Borcean, din nou… diriginte

dirigentie 2

Marţi, 11 februarie, o parte dintre elevii clasei a IX-a A de la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeş au trăit o experienţă inedită, pentru câteva zeci de minute ei fiind oaspeții primarului Felix Borcean. Acesta a răspuns la întrebările elevilor și ale dirigintei Andra Bucă, privind activitatea municipalității.

Dialogul a fost unul lejer, elevii fiind interesați de bugetul Caransebeșului, de investiții, de istoria clădirii și de primarii care au condus Caransebeșul, precum şi de modul de desfășurare a ședințelor Consiliului local. De altfel, elevii au spus că vor reveni cât de curând la o ședință a legislativului local, pentru a vedea cum decurg dezbaterile și, de ce nu, pentru a propune soluții la subiectele aflate în discuție.

Primarul Felix Borcean le-a făcut și un tur al primăriei, cu acest prilej elevii întâlnindu-se preț de câteva minute și cu viceprimarul Marius Isac.