Prima bornă din Via Transilvanica dezvelită la Reșița este dedicată Regelui Mihai

bornele via transilvanica 1

Cele 256 de pietre din andezit din cadrul proiectului Via Transilvanica care vor fi montate pe teritoriul județului Caraș-Severin au ajuns astăzi la Reșița. Un moment emoționant a fost acela când principele Nicolae al României a dezvelit prima bornă, aceasta fiind dedicată Regelui Mihai și reprezentând un basorelief cu imaginea suveranului.

„Lângă Văliug este Vila Klaus, acolo unde bunicul meu, Regele Mihai, a urmat școala, iar acolo va fi montată această bornă”, a declarat Nicolae al României. Acesta a mai adăugat și faptul că turiștii vor putea afla mai multe detalii despre perioada petrecută în Caraș-Severin de suveran.

Inițiatorii proiectului au declarat: „Suntem bucuroși că am ajuns în acel punct al aventurii noastre din Caraș-Severin. Punctul în care bornele kilometrice din andezit, sculptate în campusul Tășuleasa Social, au ajuns în județul pe care îl vor străjui”. La dezvelirea primei borne au participat Alin Ușeriu, principele Nicolae, primarul reșiței Ioan Popa și Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. (Foto: Reper24)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + 6 =