Moment istoric pentru Caraș-Severin: borna dedicată Regelui Mihai a fost montată pe traseul Via Transilvanica (VIDEO)

Via Transilvanica

Unul dintre momentele cele mai importante din cadrul proiectului Via Transilvanica s-a petrecut astăzi la Văliug. Borna din andezit dedicată Regelui Mihai I, realizată de sculptorul Ivan Ivanov, a fost montată pe traseu, în apropierea Vilei Klaus, în prezența principelui Nicolae al României, nepotului Regelui.

Voluntar al Asociației Tășuleasa și ambasador al acestui proiect, fostul principe a declarat că momentul are o încărcătură emoțională foarte mare, având în vedere faptul că Regele Mihai a petrecut o perioadă de timp în zonă, pe când era școlar, iar pașii lui l-au dus de multe ori pe acest traseu. „Fiecare turist care va trece pe aici va avea contact cu o istorie recentă și poate își va dori să învețe și mai multe despre ce impact a avut România asupra Europei și mai ales ce impact a avut bunicul meu asupra Europei“, a precizat Nicolae al României.

Alin Ușeriu, conducătorul Asociației Tășuleasa, a spus că momentul este o sărbătoare a celor implicați în acest proiect și că „și-a pierdut inima în Caraș-Severin“ după ce a luat la pas zona. Mâine, la Gărâna va avea loc o întâlnire a tuturor celor care s-au implicat în montarea bornelor pe teritoriul județului Caraș-Severin.

Via Transilvanica are 1.077 de kilometri de traseu, rupți de două județe: Alba și Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 1 =