Prefectul spune că pieţele din Caransebeş şi Bocşa nu trebuiau închise

piata goala 3

Prefectul de Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a făcut vineri, 27 martie, o declaraţie de presă în care a vorbit despre contextul în care, în ultimul timp, ca urmare a instaurării Stării de urgenţă, au fost închise unele pieţe agroalimentare, în judeţul nostru fiind vorba de cele de la Caransebeş şi Bocşa.

Demnitarul public a făcut referire la art. 2 din Ordonanţa Militară Nr. 2/21 martie, unde se explică ce activităţi economice se întrerup, şi la art. 7 (2) din Ordonanţa Militară Nr. 3/24 martie, care reglementează condiţiile în care se pot desfăşura aceste activităţi comerciale.

„Administratorii pieţelor agroalimentare au obligaţia de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanţă socială între producătorii agricoli, comercianţi şi cumpărători. Comercianţii şi producătorii agricoli aflaţi în pieţele agroalimentare sunt obligaţi să adopte măsuri de protecţie împotriva COVID-19, respectiv să poarte mânuşi şi măşti”, a spus Cristian Gâfu.

Prefectul a mai adus în discuţie şi prevederile Ordonanţei de Urgenţă Nr. 1/1999 privind regimul Stării de asediu şi regimul Stării de urgenţă, în care se spune că, în exercitarea atribuţiilor ce le revin pe durata Stării de asediu sau a Stării de urgenţă, autorităţile pot emite Ordonanţe militare, respectiv Ordine, care sunt obligatorii.

„În acest context, din punctul meu de vedere, autorităţile locale care au închis pieţele agroalimentare au greşit”, a mai spus Cristian Gâfu.