Începând de astăzi, avem prefect nou, dar și doi subprefecți

GAFU

În urmă cu nici două luni, Florența Albu era (re)învestită în funcția de prefect. Emoționantă, aceasta avea să spună că acel moment era unul sacru, mulțumind celor care avuseseră încrederea în ea, promițând că va face atâtea lucruri utile pentru instituția pe care o conducea și pentru locuitorii județului.

Din nefericire, nu a apucat mai nimic să facă din multele lucruri pe care și le promisese, întrucât Guvernul Orban a înlocuit-o astăzi din funcție cu un liberal sadea, Cristian Gâfu, avocat de meserie și care, înainte de a ajunge aici, a făcut un stagiu de pregătire la Primăria Slatina-Timiș, ocolind astfel celebra OG 114/2020 care pune punct detașărilor din mediul privat în cel de stat, după care a susținut examen pentru a deveni funcționar public. Ca și Florența Albu, Cristian Gâfu a mulțumit, în presa locală, celor care l-au promovat și au încredere în el, respectiv ministrului Marcel Vela.

Cristian Gâfu a fost până astăzi consilier județean.

Tot astăzi, au fost numiți și cei doi subprefecți, Ioan Anton Paulescu, liberal la bază, convertit între timp în membru ALDE, şi care a fost şi prefect, şi, surprinzător, Elena Adriana Sărăoar, din partea PMP.