„Portiţa” lui Mihai Minea de la Primăria Caransebeş

mihai minea 3

Despre recenta numire a lui Mihai Minea ca şef al Corpului de control al primarului şi discuţiile iscate în jurul acestui subiect am relatat, nu demult, în paginile ziarului nostru. Întrebat care mai este situaţia în acest caz, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a declarat că s-a găsit „o portiţă” de a-l angaja până la clarificarea situaţiei.

„Am depus la Prefectura Caraş-Severin şi o contestaţie la proiectul de revocare al grupului liberal din consiliu, răspunsul primit fiind că trebuie să mai trimitem acte. Eu am să le trimit în cel mai scurt timp documentele solicitate. Hotărârea de numire a acestuia fiind însă abrogată, Mihai Minea nu este nici şef, nici măcar în Corpul de control, dar are atribuţiuni de control dacă eu i le deleg, fiind angajat consilier în Aparatul de specialitate al primarului”, a mai spus Felix Borcean.