Polițiștii rutieri cărășeni au ajutat la salvarea a două persoane în timpul unui incendiu

politisti

În această dimineață, în jurul orei 08.30, echipajul Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin, aflat în timpul serviciului pe DN6, la Jupa, a observat că la acoperișul unei case din zonă izbucnise un incendiu. Văzând că flăcările se extind rapid, polițiștii, împreună cu un vecin, au intrat în casă, unde au găsit un bărbat în vârstă și o tânără, pe care i-au scos imediat în siguranță, din interior.

De asemenea, polițiștii au observat că în casă oamenii aveau o butelie de aragaz, pe care, pentru a preveni producerea unei explozii, au deconectat-o și au scos-o afară. Apoi au apelat la 112, solicitând sprijinul pompierilor și al personalului medical care, după ce a ajuns la fața locului, i-a acordat tinerei îngrijiri, întrucât aceasta suferise un atac de panică.

Pe tot parcursul intervenției pompierilor, polițiștii de la rutieră au rămas în zonă pentru a ajuta echipajele de intervenție, în scurt timp sosind și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș, care a efectuat cercetarea la fața locului, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, acoperișul casei fiind distrus aproape în totalitate.

Cu peste 30 de ani de experiență în munca de poliție, Marius a întâlnit în carieră multe situații-limită în care a intervenit fără să stea pe gânduri, fiind un exemplu pentru colegii tineri, precum este și colegul său de astăzi, Ovidiu, care și-a început activitatea ca polițist în urmă cu doar 2 luni. Dar, indiferent de anii de experiență, cei doi polițiști au reușit să ajute o familie și în același timp să prevină producerea unei tragedii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − fourteen =