DRDP Timișoara vine cu explicații în ceea ce privește drumul DN 6, zona Plugova

plugova drum 1

În ultimele zile șoferii care au tranzitat DN 6, în zona Plugova, au avut parte de surprize neplăcute. În urma unor fisuri la carosabil, traficul s-a defășurat dirijat, formându-se totuși cozi interminabile.

Ieri, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au venit cu noi explicații în ceea ce privește calendarul lucrărilor din zona afectată. „Săptămâna aceasta vor începe lucrările de amenajare a unei benzi provizorii de circulație, pe DN 6, zona Plugova, pe partea dreaptă. Se va circula cu restricții, pe banda provizorie și pe o bandă a actualului drum. În paralel, pe actualul drum, se vor face în continuare completări cu material granular pentru a se elimina tasarea și denivelările“, au precizat cei de la DRDP Timișoara.

Acestea sunt soluții temporare, pentru asigurarea traficului, o soluție finală urmând a se lua după ce se vor face foraje la mare adâncime, expertize tehnice și geotehnice.

Mai mult decât atât, reprezentanții DRDP Timișoara au mai adăugat că lucrarea realizată anterior a fost una în regim de urgență, pentru a se asigura traficul în această perioadă aglomerată, a fost executată respectându-se toate normele în vigoare pentru specificul lucrării de remediere: șanțuri de gardă, un dren longitudinal de 50 metri lungime, excavații la peste 2 metri adâncime, trei drenuri transversale pentru captarea infiltrațiilor de apă din sistemul rutier, refacerea sistemului rutier cu geotextile, piatră brută, balast, strat de piatră spartă și trei straturi de asfalt.

În aceste zile au fost încărcate 10 camioane de material granular pentru aplanarea denivelării și menținerea traficului. Tasarea este una pe verticală, cauza principală a acesteia urmând să fie stabilită doar după efectuarea forajelor. Ploile abundente din ultima perioadă, precum și afluxul foarte mare de autovehicule și mașini de mare tonaj sunt doar unele dintre cauzele care au favorizat această tasare.

„Din păcate, planul de alunecare a fost de o amplitudine mai mare, tasarea putând fi identificată doar prin investigații geotehnice specifice. După obținerea acestor date, se pot stabili soluțiile finale de consolidare a drumului“, au mai transmis reprezentanții DRDP Timișoara.

Rute ocolitoare
Reamintim că Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin recomandă conducătorilor auto, cu precădere celor ai vehiculelor de mare tonaj, care intenționează să tranziteze DN 6, să ia în calcul folosirea următoarelor rute alternative: E 70- Centura Municipiului Drobeta Turnu-Severin- DN 67 Motru – DN 67 Târgu -Jiu, pentru sensul de mers Drobeta Turnu-Severin – Caransebeș sau Centura Municipiului Caransebeș -DN 68 Oțelu Roșu – E79 Hațeg – Târgu-Jiu, pentru sensul de mers Caransebeș – Drobeta Turnu-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =