Peste 8.000 de cărăşeni sunt invitaţi de inspectorii ITM să îşi ridice cărţile de muncă

carte.munca .v1 1024x698 1

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, la nivelul judeţului, în momentul de față, există un număr de 8.008 carnete de muncă neridicate de posesori.

„Având în vedere numărul mare de carnete de muncă aflate în gestiunea Inspectoratului Teritorial de Muncã Caraș-Severin, rugăm titularii (sau împuterniciții acestora) să se prezinte la sediul instituției noastre situat în Municipiul Reșița, strada Traian Lalescu, nr. 22, în vederea intrării în posesia acestora“, a declarat Iancu Panduri, şeful Inspectoratului Judeţean de Muncă Caraş-Severin.

Carnetul de muncă continuă să fie important pentru salariaţi sau foști salariați, chiar dacă, din data de 1 ianuarie 2011 a fost abrogată prevederea legală privind carnetul de muncă (Decretul nr. 92/1976).

Mihaela Aga, purtătorul de cuvânt al instituţiei judeţene spune că potrivit înscrisurilor din carnetul de muncă, titularul îşi poate dovedi vechimea în muncă acumulată până la data de 31 decembrie 2010, fiind singurul act oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 7 =