Peste 700 de amenzi au fost aplicate şoferilor din Caraş-Severin

IMG 20190723 WA0005

Timp de o săptămână, poliţiştii cărăşeni au defăşurat mai multe acţiuni ce au avut la bază combaterea cauzelor generatoare de accidente. Astfel, în perioada 19-25 august, s-au aplicat 773 sancţiuni contravenţionale, dintre care 369 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

„Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 37 permise de conducere, 15 pentru depășiri neregulamentare, 11 pentru viteză excesivă, restul pentru alte abateri, fiind retrase și şapte certificate de înmatriculare. Totodată, în perioada amintită au fost constatate 16 infracțiuni la regimul rutier.”, a precizat Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

În săptămâna în curs, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.