Doi tineri sunt cercetaţi după ce s-au urcat la volan sub influenţa alcoolului şi fără a avea permise

amenzi

Poliţiştii cărăşeni au prins la sfârşitul săptămânii trecute două persoane ce au încălcat legea. În primul caz, la Moldova Nouă, un bărbat de 39 de ani din Orşova, a fost obesvat în localitate că are un comportament agresiv la volan. Întrucât nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire efectuat de polițiști, aceşti au plecat în urmărirea autovehicului pe DN 57, către localitatea Coronini, iar după aproximativ cinci kilometri s-a efectuat oprirea acestuia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cel de al doilea caz, poliţiştii din Anina au oprit pentru control pe DN 58, un moped fără număr de înmatriculare, condus de un tânăr de 25 de ani din Reșița.

„În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, nefiind la prima abatere de acest fel. Și în acest caz se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a precizat Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.