„Personal, nu am încredere în capacitatea premierului Dăncilă“, afirmă Valeria Schelean-Şomfelean

VS iunie 2019

Valeria Schelean-Şomfelean se dovedeşte în actualul mandat că este unul dintre cei mai vocali parlamentari din Opoziţie, atât prin prezenţa sa la emisiunile televiziunilor naţionale şi în publicaţiile online, cât şi pe pagina sa de socializare. După votul de marţi referitor la moţiunea de cenzură introdusă de liberali împotriva actualei Puteri, deputatul liberal ne-a mărturisit: „Am participat la şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului cu ocazia debaterii şi votării moţiunii iniţiată de PNL împotriva Guvernului Dăncilă. Chiar dacă demersul nostru nu a avut câştig de cauză, socotesc că  Guvernul PSD-ALDE a fost sancționat de români prin votul din 26 mai 2019 și, în egală măsură, trebuia sancționat de către parlamentari cu ocazia votului asupra acestei moțiuni de cenzură. Sigur, maşina de vot a Puterii şi-a făcut datoria, însă nutresc speranţa că lucrurile se vor schimba într-o bună zi. Personal, nu am încredere în capacitatea premierului Viorica Dancilă de a negocia în numele României“, este de părere Valeria Schelean-Şomfelean.