Pădurile din Caraș-Severin, controlate din nou de inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara. Ce amenzi s-au aplicat pentru neregulile constatate

garda forestiera timi

În perioada iunie-septembrie 2022, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au realizat acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național. Inspectorii au pus accent pe circulația materialului lemnos, urmăririea gestionarii a masei lemnoase și modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare.

Controalele au vizat județele Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, iar în urma lor au fost aplicate 139 sancțiuni contravenționale cu valoare totală de 377.000 lei și a fost confiscat un volum total de 184 mc material lemnos cu valoare de peste 45.423 lei.

Au fost efectuate verificări în echipe mixte unde au participat și reprezentanții inspectoratelor județene de poliție, fiind aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 99.000 lei iar ca măsură complementară s-a confiscat total volumul de 804 mc cu o valoare de peste 189.278 lei. În ceea ce privește gestionarea fondurilor cinegetice, iar pentru nerespectarea legislației în domeniul cinegetic, au fost aplicate un număr de 22 amenzi contravenționale.

Garda Forestieră a identificat suprefețe de fond forestier pentru care nu este asigurată paza. Astfel împreună cu ocoalele silvice nominalizate, au fost preluate în vederea asigurării pazei 1.142 ha de pădure.

„Prin Garda Forestieră Timișoara, a fost plătită suma de 11.308.971 lei reprezentând decontarea serviciilor de pază a pădurii și compensații pentru proprietarii de fond forestier care nu pot recolta masă lemnoasă datorită funcțiior de protecție stabilite prin amenajamentele silvice. Totodată, începand cu toamna acestui an, prin Garda Forestieră Timișoara se va derula un program de împădurire finanțat prin PNRR. În acest sens, am desfășurat întâlniri cu autoritățile locale, în vederea identificării potențialelor terenuri pentru împădurire. La momentul actual ghidul solicitantului fiind în dezbatere publică. Toți cei interesați sunt invitați să studieze toate detaliile pe site-ul nostru ( https://gardaforestieratm.ro/categoria/pnrr/ )“, au declarat reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 4 =