Opt echipe se bat pentru Trofeul „Gelu Ghera”, la Slatina-Timiş

cupa gelu ghera 3

Sâmbătă, 20 iulie, la Slatina-Timiş a început tradiţionala competiţie Cupa Intercomunală „Gelu Ghera” la fotbal, organizată în memoria cunoscutului om de radio care a dat numele întrecerii la startul căreia s-au aliniat opt echipe împărţite în două grupe. Astfel, Grupa A este compusă din formaţiile Teregova, Rumâni, Ilova şi No Name, iar Grupa B din ACS 2017 ST, Petroşniţa, Oţelu Roşu şi Armeniş.

Până acum, s-au desfăşurat întâlnirile dintre ACS 2017 ST şi Armeniş, scor 5-1, Teregova No Name 5-4, Petroşniţa – Oţelu Roşu 5-6, Rumâni Ilova 2-5, programul mai cuprinzând meciurile No Name – Ilova, Armeniş – Oţelu Roşu (27 iulie), ACS 2017 ST – Petroşniţa, Teregova – Rumâni (28 iulie), Ilova – Teregova, Oţelu Roşu – ACS 2017 ST (3 august) şi Petroşniţa – Armeniş, Rumâni – No Name (4 august).

Finala mică şi finala mare vor avea loc joi, 15 august.

La final, câştigătorii vor fi răsplătiţi cu medalii şi cupe, precum şi cu premii în bani, după cum urmează: locul I, 900 de lei, locul II, 700 de lei, locul III, 500 de lei, iar golgeterul competiţiei va primi şi el 300 de lei.