Noi percheziții în Caraș-Severin, în dosarul vaccinării „la chiuvetă“

mascati2

În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice și Serviciul de Combaterea Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, efectuează 5 percheziții domiciliare, în județele Timiș și Caraș-Severin, la 3 persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, zădărnicirea combaterii bolilor, fals informatic și fraudă informatică.

Reamintim că în perioada 2021-2022, membrii grupării infracționale, aflați în legătură cu diverși medici, ar fi intermediat obținerea, în mod ilegal, de certificate care atestă vaccinarea anti Covid-19, pentru mai multe persoane interesate, în schimbul unor sume de bani. Pentru a obține un certificat de vaccinare fără a i se fi administrat efectiv vaccinul, se percepeau sume cuprinse între 300 și 400 de euro, banii fiind încasați personal de către oamenii de legătură ai medicilor și predați acestora.

Faza operațională a cazului a fost declanșată în cursul lunii martie 2022, fiind efectuate cinci percheziții domiciliare la locațiile utilizate de persoanele bănuite (persoanele de legătură cu cadrele medicale). Au fost puse în executare 10 mandate de aducere și a fost luată măsura controlului judiciar pentru 7 dintre acestea.

De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice (telefoane mobile, laptop-uri, memory stick-uri, memory carduri, HDD-uri etc) aparținând persoanelor implicate. Continuând cercetările, după efectuarea de investigații specifice, s-a reușit documentarea întregii activități infracționale a grupării, fiind identificate 3 cadre medicale, care ar fi efectuat aceste activități de vaccinare, în fals.

Ca urmare a investigațiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară, care au beneficiat de serviciile membrilor grupării, persoane ce au obținut certificate de vaccinare care atestă administrarea unei doze de vaccin anti Covid-19 sau chiar schema completă. Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. Perchezițiile se realizează cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × five =