Percheziții pentru abuz în serviciu în Caraș-Severin!

Percheziții

În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș pun în aplicare 190 de mandate de percheziții domiciliare, în 17 județe și în municipiul București, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice.

Printre județele vizate sunt și instituții sanitare din Caraș-Severin. Potrivit procurorilor „în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite.

De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate.

În activități ar fi fost angrenate unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat”.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat, până în acest moment, la 380.000 de lei. Cinci mandate de aducere vor fi puse în executare. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La activitate participă și polițiști ai inspectoratelor din județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four + 2 =