Mersul trenurilor în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai

cfr calatori

Conform unui comunicat emis de CFR Călători, în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai compania operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, operativ – în funcție de disponibilități – capacități de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări.

Faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

„Pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate. De exemplu, pentru călătoria dus-întors se acordă o reducere de 10%, prețul pentru ruta București – Constanța și retur la tren IR, clasa a 2-a, fiind de 108,10 lei. De asemenea, studenții pot călători gratuit conform legii. Totate reducerile sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic local/ Oferte”, se arată în comunicatul CFR.

Pentru evitarea aglomeraţiei din ziua plecării trenului, se recomandă pasagerilor să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipație:  online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele de vânzare bilete din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări și agenţii de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism). Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 ) și telefon 0256/493806 din Gara Timișoara Nord sau să se adreseze personalului din staţii.