Martin Motolan, directorul general adjunct al Consiliului Județean Caraș-Severin, a fost externat

martin motolan consiliul judetean 2

Directorul general adjunct al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Martin Motolan, a fost externat la sfârşitul săptămânii de la Spitalul Municipal Caransebeş. Acesta a fost depistat pozitiv la testarea efectuată pentru infecţia cu COVID-19, după ce soţia sa, care este cadru medical la unitatea spitalicească din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, a fost găsită infectată cu Coronavirus în 9 aprilie, fiind internată în prezent la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.

Contactat telefonic, Martin Motolan spune: „Mă simt bine, doar puţin obosit. În acest moment, atât eu cât şi soţia ne aflăm în izolare la domiciliu. Personal, simt o îmbunătăţire a stării de sănătate”.

Conform procedurii, cei doi vor fi supuşi unui alt test în acestă perioadă de izolare, iar dacă totul este bine, această măsură va fi ridicată de specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Motolan a mai precizat că se va întoarce la muncă imediat ce i se va permite, dar până atunci va respecta cu stricteţe toate regulile impuse de specialişti.