Marius Isac, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, la conferința ”U.S. – România Business Bridges: via Timișoara”

marius isac timisoara

La invitația Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România), Marius Isac, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a participat ieri, 3 noiembrie 2022, la Timișoara, la conferința ”U.S. – Romania Business Bridges: via Timișoara”.

“Investitiile pe care companiile americane le au în România și în special în zona de vest a țării sunt menite să aducă viziune și valoare la nivel local și național. În urma discuțiilor avute astăzi, am lansat o invitație Camerei de Comerț Americane în România, doamnei Letiția Pupăzeanu, director executiv, de a efectua o vizită la Consiliul Județean Caraș-Severin pentru a putea să le prezentăm oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă județul Caraș-Severin. ”, a declarat Marius Isac la finalul conferinței.

Demersul AmCham România de astăzi, se înscrie în seria acțiunilor menite să sprijine eforturile de creștere a competitivității economice a României care au ca scop consolidarea capacității cât mai multor municipalități de a atrage investiții sustenabile, care să accelereze dezvoltarea urbană și să crească profilul regiunii de care aparțin.

La eveniment, alături de Letiția Pupăzeanu, director executiv AmCham România, au mai participat David Muniz, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Alexander Milcev, membru în Consiliul Director AmCham România, Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș, Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara, reprezentanții autorităților locale, ai mediului de afaceri și mediului academic din județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 3 =