Mai mulți orăvițeni sunt nemulţumiţi pentru că Aquacaraș îi somează să-și reînnoiască contractele

retea de apa

Reprezentanții Grupului Ecologic de Colaborare Nera ne-au trimis pe adresa redacției un comunicat, în urma unor petiții de la cetățeni ai orașului Oravița, care sunt nemulțumiți de faptul că sunt amenințați că vor fi debranșați de la rețeaua de apă dacă nu se prezintă la sediul Aquacaraș din oraș pentru a încheia un nou contract în termen de cinci zile lucrătoare.

„Cetățenii reclamă că nu au primit ofertă, nu știu baza legală și nu știu ce va include contractul, – au în prezent un contract pe durată nedeterminată. Legea 241/2006 reactualizată în 2022 interzice operatorilor debranșarea de la rețea fără o hotărâre judecătorească, care evident nu va putea fi obținută de către Aquacaraș, ca definitivă, în 5 zile. Sediul Aquacaraș Oravița este în câmp, în afara localității Oravița la o distanță de cca 3 km de la ieșirea din localitate. În momentul când au ajuns la sediul Aquacaraș unii dintre petiționari au găsit închis ghișeul pentru încheierea contractului. Până la această locație nu există linie curentă de transport în comun iar cei interesați, în special persoane în vârstă care nu au autoturisme, trebuie să se deplaseze cu taximetrul. Toți cei care au petiționat către GEC Nera menționează că au efectuată plata la zi către Aquacaraș a serviciului de apă canal. Apreciem că modul de redactare și de formulare a scrisorii către cetățeni de Aquacaraș pare mai degrabă o glumă și solicităm în mod public, în baza Legii 544/2001, de la SC AQUACARAȘ SA și de la Consiliul Județean Caraș-Severin, în subordinea căruia funcționează societatea, un punct de vedere în scris și în termen legal în legătură cu cele prezentate de petiționari“, se arată în comunicatul emis de GEC Nera.

În legătură cu aceasta, reprezentanții societăţii Aquacaraș spun că pe raza localității Oravița se află în implementare contractul de lucrări privind reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune a rețelelor de distribuție și de canalizare, iar in urma lucrărilor efectuate în cadrul acestui contract au fost puse în funcțiune noi rețele de distribuție a apei potabile, fiind realizate branqamente noi, contorizate. „Finalizarea accestor lucrări a impus întocmirea de noi contracte, ținând cont de fapul că s-au modificat fie datele tehnice ale contoarelor înscrise în contractele existente, fie modul de facturare al serviciilor din sistem paqal în contorizat. Contractele încheiate de SC AQUACARAȘ SA sunt aprobate de ADI ADCVABANAT și sunt anexă la contractul de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în baza căruia operăm. Acesta poate fi consultat atât la sediile punctelor de lucru ale AQUACARAȘ SA cât și pe site-ul societății. Facem precizarea că tariful practicat este unic pe toată aria de operare și este cel publicat pe site-ul societății, iar această acțiune de actualizare a contractelor nu are ca obiectiv majorarea tarifelor. În ceea ce privește măsura debranșării, aceasta va fi luată în ultimă instanță numai în cazul consumatorilor ce refuză actualizarea contractelor, cu respectarea prevederilor legale, societatea noastră neputând furniza servicii fără un contract valabil încheiat“, au transmis reprezentanții Aquacaraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

two × 2 =