Se fac lucrări de mentenanţă la polderul Zerveşti

retea de apa

Reprezentanţii Aquacaraş au anunţat că în perioada 31 octombrie – 18 noiembrie se vor efectua lucrări de mentenanţă la polderul Zerveşti, astfel că este necesară golirea lacului de acumulare. Pe perioada acestor lucrări, sursa de apă folosită de Aquacaraş pentru alimentarea municipiului Caransebeş va fi râul Sebeş.

Conducerea societăţii precizează că procesul de tratare a apei nu va suferi modificări. Laboratorul Aquacaraş va preleva periodic probe din apa distribuită, pentru a verifica calitatea acesteia, astfel încât să nu existe niciun risc pentru populaţie. Totuşi, există posibilitatea ca în cazul unor ploi abundente să apară modificări ai parametrilor de culoare şi turbiditate. Pentru informaţii abonaţii pot apela Dispeceratul Central al Aquacaraş la numerele de telefon 0255 215.643 şi 0766.341 274 sau la Punctul de Lucru Caransebeş, la 0722.333.735.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 15 =