Lumea aparenţelor, văzută prin lentilele imperfecţiunii

lansare puscas 2

Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură din Caransebeş s-a dovedit neîncăpătoare joi, 5 decembrie, la lansarea cărţii „Purtând lentilele imperfecţiunii în lumea aparenţelor”, semnată de tânăra Ioana-Anamaria Puşcaş.

Evenimentul a debutat cu o colindă interpretată de eleva Ana Jurj, după care Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” din municipiu, a vorbit despre „cartea-surpriză”, o culegere de eseuri filosofice din perioada cititului obligatoriu impus de prof. Ioan Murariu, care i-a fost autoarei dascăl de psihopedagogie şi filosofie. „În carte este vorba despre viaţă, despre mirarea în faţa vieţii a unei domnişoare de 17 ani care vedea cum se transformă, încet-încet, în femeie, şi de aici şi întrebările de unde venim, unde, spre ce ne ducem, apoi partea de incertitudine, dacă există un sens al vieţii, sau cum privim moartea… Sunt teme fundamentale, fiindcă Ioana-Anamaria se raportează la autorii antici, la romantici, e un corolar prin toată istoria filosofiei, bine drămuit de profesorul care, cândva, a realizat o legătură între dascăl şi elev. Tot el a fost şi cel care a încurajat-o să publice, în timp ce alţii îşi ascund scrierile”, a mai spus Ioan Cojocariu.

Prof. Ioan Murariu a amintit că Ioana-Anamaria Puşcaş, deşi este absolventă a Universităţii din Cluj, Facultatea de Drept, a ales să se întoarcă acasă, la Caransebeş, cu toate că ar fi putut rămâne în marele oraş transilvănean. „Cartea este o lucrare de meditaţie filosofică, surprinzător pentru o tânără, mai ales că această carte a fost scrisă la vârsta la care autoarea era elevă la Colegiul Naţional «C.D. Loga». Titlul însuşi este o meditaţie filosofică, şi este surprinzător să facem o paralelă cu „Romanul adolescentului miop», de data aceasta un adolescent din Caransebeş care a scris această, aş zice profundă, meditaţie filosofică”, a adăugat prof. Ioan Murariu.

Despre carte şi autoare au mai vorbit scriitorii caransebeşeni Constantin Brătescu şi Ioan Jorz.

„Aveam 17 ani şi adesea stăteam cu prietena mea Andreea Vele, care astăzi nu mai este printre noi, şi filosofam. Ea m-a îndemnat să-mi scriu gândurile, să le dau o formă, mai târziu mama a descoperit întâmplător aceste scrieri, i le-a dat şi dlui Murariu să le citească, iar dânsul a susţinut publicarea lor”, a spus Ioana-Anamaria Puşcaş la final.