Lucrările la aleea de promenadă a Reşiţei se mută pe malul drept al Bârzavei

PROMENADA

După lucrările executate anul trecut, pe o lungime de aproape 800 de metri, Primăria Municipiului continuă activităţiile de amenajare a promenadei pe ambele maluri ale Bârzavei, un total de 4 kilometri de jumătate de teren aflat în paragină în acest moment. Dacă acum se finalizează lucrările la tronsonul Lidl-Kaufland-OMV, acestea vor continua pe malul drept al Bârzavei, care cuprind inclusiv cartierul Govândari. Este vorba de un proiect, al cărui studiu de fezabilitate a fost aprobat în şedinţa de la sfârşitul lunii februarie de către consilierii locali.

Conform spuselor primarului Ioan Popa, vor fi amenajate opt pasarele pietonale peste râul Bârzava, precum și piste de biciclete de-a lungul aleii de promenadă, cu 841 de metri pe malul stâng și 2.000 de metri pe malul drept. Totodată, vor fi deviate rețelele electrice, conductele de alimentare cu apă, cablurile de telefonie vor fi îngropate, vor fi montați stâlpi de iluminat noi în spațiul verde de pe trotuar, rulouri de gazon și arbori prevăzuți cu sistem de irigare, modernizarea parcărilor.

Suma necesară pentru continuarea proiectului este de 43,1 milioane de lei, inclusiv TVA de 19%, din care valoarea construcției și a montajului este de peste 37 de milioane de lei.