Lucrările de reabilitare a Şcolii „Romul Ladea“ din Oraviţa vor fi finalizate anul viitor

oravita scoala

Potrivit ADR Vest, proiectul de reabilitare a Şcolii Gimnaziale „Romul Ladea“ din Oraviţa are termen de finalizare în 30 iunie 2023. Aproape 20 de milioane de lei, dintre care 19,1 milioane sunt fonduri nerambursabile, sunt investiți aici, peste 700 de copii vor beneficia de modernizarea școlii, iar 7.500 de locuitori ai Oraviței se vor bucura de cei peste 6.000 de metri pătrați de spațiu verde creați sau modernizați.

Concret, cu ajutorul fondurilor europene, aici vor fi reabilitate și modernizate: două corpuri de clădire destinate învățământului primar si gimnazial; clădirea care găzduiește sala de sport a școlii; clădirea ce găzduiește grădinița instituției de învățământ amintite; parcul din Zona Gării.

Proiectul, al cărui beneficiar este Primăria Oraviţa este implementat prin axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici si mijlocii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + 9 =