La Socol și Grădinari, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-05.00

socol

Având în vedere faptul că rata încidenței cumulate la 14 zile arată că la Grădinari și la Socol s-a depășit numărul de 4 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, de ieri, s-a decis interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-05.00.

Excepții fac cei care se deplasează în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi. Se permite deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei și deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie – 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Prefectul judeţului a tras un semnal de alarmă şi a subliniat că dacă nu se respectă restricţiile şi regulile epidemiologice în vigoare, riscăm ca de sărbătorile pascale să avem şi mai multe localităţi cu incidenţă sporită, fapt ce va atrage restricţii suplimentare în aceste localităţi.

De asemenea, Cristian Gâfu a îndemnat populaţia să se vaccineze, pentru că doar printr-o vaccinare masivă, coroborată cu respectarea normelor de prevenţie, putem păstra pandemia sub control şi putem evita aplicarea unor măsuri de restricţie mai dure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + fifteen =