Județul Caraș-Severin va a avea și anul acesta stand la Târgul de Turism al României

targ turisam

În perioada 9 – 12 noiembrie, la ROMEXPO, București, are loc o nouă ediție a Târgului de Turism al României.

Pe parcursul celor patru zile, județul Caraș-Severin își va promova principalele atracții turistice la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României ce are loc la București. Reprezentanții județului spun că anul acesta, cei care vor vizita standul, vor avea oportunitatea de a face un tur virtual al județului.

„Prezența la Târgul de Turism al României este una dintre cele mai importante oportunități de promovare a județului ca destinație turistică, contribuind la consolidarea acestui domeniu în județul Caraș-Severin și este o bună ocazie de a ne promova cele mai valoroase și semnificative frumuseți, precum obiectivele turistice, valorile tradiționale, arta populară, gastronomia locală, turismul de aventură, frumusețea cadrului natural”, a declarat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Pe durata evenimentului, vizitatorii standului vor putea aprecia spectacolele oferite de soliștii vocali Ramona Vița, Adi Jurcă, Maria Morman, acompaniați de orchestra profesionistă „Virtuozii Semenicului” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraș-Severin și de dansatorii Ansamblului „Junii Gugulani” Caransebeș, coregraf Adrian Jurchescu. 

Costumele populare tradiționale, aflate în patrimoniul Casei de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, vor fi și ele promovate împreună cu produsele gastronomice tradiționale care vor fi oferite și prezentate de către maestrul bucătar, chef Marian Popovici.  De asemenea, Vizitatorii standului vor putea degusta produse din bucătăria satului bănățean, precum: mălaiul copt, zacusca, produse din carne și felurite brânzeturi, fără a uita produsul vedetă, răchia. În cadrul standului, va fi promovată și apa Carpatina, care provine din Izvorul Domogled, situat în stațiunea Băile Herculane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − four =