Ioan Popa, primarul Reşiţei, face apel la spiritul civic al cetăţenilor

1

Primarul Reșițai, Ioan Popa, face apel la spiritul civic al cetățenilor. „Începem un weekend de iarnă autentică. Vom avea parte de temperaturi negative și zăpadă. Nu vrem să vi-l stricăm, dar ne-am bucura tare dacă zăpada de pe trotuarele imobilelor, aleilor, parcărilor pe care le dețineți ar fi îndepărtată în timp util. Și ne-am bucura și mai tare dacă veți face asta din spirit civic, nu de frica unor sancțiuni“, a precizat Popa.

Edilul spune că cei responsabili cu deszăpezirea arterelor din municipiu sunt la datorie și că nu întâmpină probleme. „Suntem convinși că veți empatiza cu noi și, la fel ca noi, vă doriți un oraș curat și demn de titulatura de municipiu reședință de județ. Vă mulțumim anticipat! Weekend frumos!“, a mai adăugat Ioan Popa.

Menționăm că „instituţiile publice şi private, operatorii economici, asociaţiile guvernamentale şi alte persoane fizice şi juridice au obligaţia, pe o distanţă de cel puţin cinci metri sau, după caz, până la marginea suprafeţei carosabile, de a curăţa zăpada şi gheața de pe trotuare, asigurând o circulaţie normală a pietonilor. Nerespectarea acesteia constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × one =