Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin și-a prezentat bilanțul pe 2019

BILANȚ 2019

Astăzi, 3 februarie, a avut loc ședința de evaluare a activității Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pe anul 2019. Din partea Ministerului Afacerilor Interne a participat subsecretarul de stat Dan Stan, iar din partea Inspectoratului General al Poliției Române, chestor de poliție Eduard Mirițescu, prim adjunct al Inspectorului general al Poliției Române. Au mai luat parte la acest eveniment Cristian Gâfu, prefectul județului și Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Potrivit comunicatului de presă al IPJ Caraș-Severin, în anul 2019 au fost înregistrate rezultate bune în unele domenii de activitate, cum ar fi: combaterea infracționalității economice sau reducerea numărului de persoane decedate în urma unor accidente rutiere. Cifrele ne arată că, au fost sesizate 518 infracţiuni de natură economico-financiară (459 în anul 2018). În vederea protejării bugetului consolidat de stat pe linia combaterii evaziunii fiscaleau fost efectuate cercetări în 106 dosare. La finalizarea cercetărilor a fost aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile şi imobile în valoare de 6.526.060 lei, a fost recuperat numerar sau prin cont bancar un prejudiciu în sumă de 1.305.860 lei, iar în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 241 din 2005, cuantumul achitat este de 589.860 lei constatându-se o creştere evidentă a prejudiciului recuperat, faţă de anul 2018, respectiv cu suma de 2.591.660 lei.

În anul 2019 dinamica accidentelor rutiere cu victime înregistrate pe raza judeţului a înregistrat un trend crescător. Înregistrăm creșteri la numărul total al accidentelor, de la 357 accidente în 2018 la 413 în 2019 (+56, +13,55%), la răniți grav de la 125 în 2018 la 127 în 2019 (+2, +1,57%) și răniți ușor de la 342 la 414 (+73, +17,59%). Numărul accidentelor grave de asemenea crește ușor de la 128 la 130 (+2, +1,53%). În schimb, numărul persoanelor decedate în urma unor accidente rutiere scade de la 34 în 2018 la 31 în 2019 (-3, -9,67%).

Faptele de mare violență sunt la un nivel foarte scăzut.

În schimb, s-a înregistrat o creștere a infracționalității sesizate, a infracțiunilor stradale sau a infracționalității în mediul rural, care, însă, au venit pe fondul unor scăderi constante ale infracționalității înregistrate în ultimii ani, fiind inevitabil ca acest trend să se inverseze la un moment dat.

Trebuie să subliniat faptul că, deși s-au înregistrat creșteri la infracțiunile contra persoanei și contra patrimoniului, totuși, nu au fost înregistrate fapte de mare violență în spațiul public, nu există grupări care să genereze conflicte stradale. Creșterile înregistrate la infracțiunile sesizate sunt în domeniul micii criminalități.