Adrian Cican pune degetul pe rana spitalului din Caransebeş

adrian cican 9

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute luni, 3 februarie, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, Adrian Cican, a ţinut să lămurească o serie de aspecte apărute în presa locală, dar şi naţională, referitoare la situaţia „nu tocmai fericită” în care se găseşte unitatea medicală.

„Dacă ne aflăm în această situaţie, acest lucru se datorează faptului că, în 2002, în urma unui Ordin al ministrului Sănătăţii, Nr. 883 din 4 noiembrie, a fost desfiinţat, de către dna ministru Daniela Bartoş, Ambulatoriul spitalului, sau, mai pe înţelesul tuturor, Policlinica integrată a spitalului din Caransebeş. În urma deplasării noastre la Ministerul Sănătăţii legat de acest Ordin, am descoperit, şi acolo, dar şi în arhiva noastră, că referatul care a stat la baza propunerii către ministrul Sănătăţii şi Familiei de la acea vreme, dna Bartoş, a fost întocmit şi semnat de către directorul spitalului din momentul respectiv, adică din 2002, dr. Gheorghe Borcean. Pentru noi, însă, curios a fost că, la interval de nici patru luni, mai precis în 5 martie 2003, şi-a început activitatea Societatea Civilă Medicală Caransebeş, care avea ca scop lucrativ un ambulatoriu în privat. Vreau să mai precizez că această societate comercială a fost înfiinţată legal, nimeni nu spune că ilegal, în schimb putem spune că a fost înfiinţată în scopul care, culmea, în urmă cu patru luni funcţionase ambulatoriul de stat care a fost desfiinţat. Mai precis – motivaţia, la vremea aceea, a fost că nu este rentabil un astfel de ambulatoriu, respectiv policlinică, şi că nu se găsesc medici. Din păcate, la acea dată, dr. Gheorghe Borcean fiind membru fondator, azi doar angajat al Societăţii Civile Medicale, spunea aceste lucruri, dar el a găsit totuşi 18 medici în patru luni, care să-şi desfăşoare activitatea la privat, cu diferenţa că banii pe decontul cu Casa de Asigurări de Sănătate, în loc să intre în vistieria Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, intrau în cea a Societăţii Civile Medicale, şi banii n-au fost puţini”, a spus Adrian Cican.