Începând cu luna mai, copiii şi tinerii vor beneficia de alocaţii majorate, graţie unui amendament liberal

COPII

Amendamentul PNL privind mărirea alocațiilor pentru copii intră în vigoare de la 1 mai! Practic, toate categoriile de copii şi tineri care au împlinit 18 ani ori urmează cursurile învăţământului liceal şi profesional vor primi alocaţii mărite.

Iniţiativa legislativă aparţine liberalilor, ca urmare a propunerii secretarului general al PNL, Robert Sighiartău.

„Parlamentul a votat în luna februarie, în plenul reunit, amendamentul Partidului Național Liberal la Legea Bugetului de Stat, care prevede majorarea alocaţiilor pentru copiii României, cu toată împotrivirea acerbă a coaliției PSD-ALDE.

Guvernul a adoptat ulterior și el majorările, astfel încat au intrat în vigoare din aprilie, luna următoare publicării Legii Bugetului în Monitorul Oficial, iar plata aferentă se va face acum, în cursul lunii mai“, ne-a mărturisit senatorul Marcel Vela.

Amendamentul PNL prevede următoarele majorări ale alocaţiilor de stat pentru copii:
– 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap;
– 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.

„Partidul Național Liberal va milita în continuare pentru majorarea acestor alocații, pentru a susține părinții și copiii, pentru ca poporul român să poată avea un viitor sigur și frumos.

Măsurile propuse de către PNL în programul de guvernare vor fi și în viitor pentru a încuraja natalitatea și a stimula tinerii să rămână în țară, să poată avea o sanșă la un loc de muncă sigur și bine plătit sau pentru a-și demara propriile afaceri, aici în România“, a mai spus senatorul liberal.