Încep lucrările de cadastru general, gratuit pentru cetățeni, în comuna Domașnea

cadastru3

Astăzi, conducerea OCPI Caraș-Severin s-a întâlnit cu reprezentanții Primăriei Domașnea și ai prestatorilor, au discutat cu cetățenii, le-au înmânat pliante și le-au explicat care sunt etapele și beneficiile procesului de înregistrare sistematică a imobilelor. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Prima etapă a lucrărilor de înregistrare a proprietăților în evidențele de cadastru și cartefunciară constă în campania de informare, desfășurată la nivel local.Ulterior, reprezentanții prestatorului, însoțiți de cei ai primăriei, vor merge pe teren, să facă măsurători și să colecteze actele de proprietate. Pentru ca lucrările să se desfășoare cu rapiditate, este absolut necesară cooperarea cetățenilor. Aceștia trebuie să pregătească actele de proprietate, în copie, și să permită accesul prestatorilor pe proprietate în vederea realizării măsurătorilor.

După afișarea documentelor tehnice ale cadastrului la primărie, proprietarii/posesorii trebuie să verifice rezultatele lucrărilor și să depună contestații sau cereri de rectificare, dacă va fi cazul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − 10 =