Incendiu pe strada Kogălniceanu din Reşiţa, 20 de persoane au fost evacuate (UPDATE)

incendiu

În urmă cu aproximativ jumătate de oră, prin apel 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe str. Kogălniceanu din Reşiţa.

„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două echipaje de stingere, un echipaj SMURD şi echipajul CBRN din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, dar şi reprezentanţi ai furnizorului de gaz care au oprit alimentarea conductei”, a precizat Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Caraş-Severin.

UPDATE, ora 12.17
Au fost evacuate 20 de persoane, dar din fericire incendiul nu s-a soldat cu victime. Pompierii militari au reuşit să stingă flăcările, iar acum acţionează pentru asigurarea măsurilor PSI, în vederea eliminării posibilităţii reaprinderii incendiului.