Un scurtcircuit a provocat un incendiu la Berzovia. A fost nevoie de intervenția pompierilor

INCENDIU BERZOVIA1

Pompierii militari au intervenit sâmbătă seară pentru stingerea unui incendiu la Berzovia, la o casă. Acesta a fost a șaselea eveniment de acest gen consemnat în Caraș-Severin în primele patru zile ale anului.

Imediat ce s-a dat alarma, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița s-au deplasat la Berzovia cu trei autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție, împreuna cu un echipaj SMURD.

În sprijinul pompierilor militari au venit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

Împreună au reușit să localizeze incendiul și să-l lichideze în totalitate după aproape două ore de luptă cu focul.

Nu au existat victime, doar pagube materiale. Cauza probabilă a incendiului un scurtcircuit la instalația electrică.