Opinia Luminiţei Jivan: „Bani sunt, să-i chibzuim, nu să ne lăfăim în ei“

LUMIX

Preşedinta PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, îi ia apărarea colegului său de partid, ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, care în două rânduri le-a sugerat celor din administraţiile publice locale să fie atenţi la eventualele majorări de salarii, pentru că nu prea mai sunt bani. Mai mult, Teodorovici le-a sugerat să ia toate măsurile în caz de nevoie, inclusiv pe cele referitoare la disponibilizările de personal. Deputata PSD spune că mesajul ministrului a fost înţeles greşit, că la buget sunt suficienţi bani pentru astfel de cheltuieli.

„Domnul Teodorovici a tras un semnal, nu că nu sunt bani, ci pur şi simplu că nu putem să mărim salariile la nesfârşit, să angajăm cheltuieli publice care nu-şi au justificarea. Nu cred că a făcut un lucru rău când a tras un semnal de atenţie, să chibzuim mai bine banul public. Nu văd în asta un lucru sau nu îl răstălmăcesc că nu mai sunt bani. Din contră. Mai sunt şi a spus aşa, că trebuie să-i chibzuim, să nu ne lăfăim în ei“, a explicat şefa PSD Caraş-Severin ce a vrut să spună ministrul Teodorovici.

Luminiţa Jivan ştie şi ce sunt cu reducerile salariale din Primăria Reşiţa, care au nemlţumit în egală măsură sindicatul şi salariaţii, spunând că acolo nu este vorba de aşa ceva, ci de o reducere de personal.

„Pur şi simplu au fost daţi afară oameni şi la scurt timp au fost angajaţi alţii. Aici nu cred că poate fi vorba de obligativitatea acelei scrisori primite la primării de la ministrul de Finanţe. Domnul Teodorovici spune clar, aveţi grijă cum vă gestionaţi visteria. Adică, cu responsabilitate şi chibzuinţă“, a repetat deputata.

Şefa PSD Caraş-Severin asigură pe toţi cei ce au îndoieli că sunt bani şi pentru pensiile pe care PSD le majorează în avans de când se află la guvernare. Deputatul social-democrat răspunde în acest fel atacurilor venite din partea altor formaţiuni politice: „USR, ori minte ori habar nu are de câte ori au crescut pensiile în guvernarea PSD şi în mod cert manipulează prin selectarea tendenţioasă a datelor comunicate prin Institutul Naţional de Statistică a unor aspecte care luate separat induc o falsă percepţie în rândul pensionarilor. Vreau să precizez faptul că PSD a făcut în avans indexările punctului de pensie şi la valori mai mari decât prevedea legea. Devansarea indexării punctului de pensie a avut loc în 2017 când pensiile au fost majorate de două ori, la 1 ianuarie şi la 1 iulie, când punctul de pensie a fost majorat în avans faţă de termenul legal, 1 ianuarie 2018. Aşadar, PSD nu a indexat punctul de pensie de la 1 ianuarie 2019, pentru că deja făcuse acest lucru la 1 iulie 2018. Pentru 2017, guvernul PSD a majorat punctul de pensie de la 871,7 lei la 917,5 lei. La 1 iulie 2017, PSD a majorat din nou punctul de pensie, în avans, pentru 2018, de la 917,5 la 1000 de lei. Dacă nu ar fi fost majorată această majorare în avans cu şase luni, punctul de pensie ar fi crescut de la 1 ianuarie 2019, dar la o valoare mai mică – 1.045 de lei şi nu de 1.100 de lei. PSD va majora din nou punctul începând cu 1 iulie, în avans, ducându-l la 1.265 de lei“.