Hristos a înviat!

Mario Balint

Uneori, sîntem sceptici! Şi ne întrebăm, retoric, desigur, dacă Învierea, Lumina, Adevărul şi Viaţa nu sînt deşertăciune… Nici un evanghelist nu descrie Învierea Domnului, deoarece nu au fost martori la această minune. Evangheliştii consemnează numai ceea ce s-a petrecut DUPĂ ce Hristos a ieşit din mormînt. Cuvintele unui om sînt cele care dau direcția acțiunilor. Sfântul Isaac Sirul spunea: „Ca un meșter, care zugrăvește o apă pe pereți, şi apa aceea nu poate să-i stingă setea, şi ca un om care visează lucruri frumoase, așa este şi cuvîntul fără faptă”. Deci, cel mai important lucru este că toate cuvintele noastre se potrivesc cu faptele noastre. Sau cum spune un proverb arab: „Cuvîntul e de argint, tăcerea e de aur.”

Ca să învii împreună cu Hristos, trebuie să te îngropi mai întîi cu El, adică trebuie să se petreacă o schimbare din temelie în însăşi fiinţa ta, ca să devii făptură nouă. Adică exact ce se întîmplă acum cu noi, cu fiinţa umană, hotărîtă să se îngroape fără însă a avea siguranţa unei renaşteri! Păcatul omenirii întregi l-a omorît pe Dumnezeu. Păcatul ucide, aduce moartea! „Deus lo vult” , adică „Dumnezeu o vrea”, a fost chemarea la masacru folosită de Gottfried de Bouillon. Papa Urban al II-lea a ordonat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh începerea primei cruciade. El a trimis 35.000 de soldaţi pentru a cuceri Ţara Sfântă! E un lucru știut de cei preocupați de morală, că momeala (primul pas spre patimă) e strîns legată de imagine. Fie că ne vine în minte, fie că o vedem aievea. Pe cînd credința vine, cum spune Apostolul, din ascultarea Cuvîntului. 

În ciuda avertismentului ukrainean şi a generalului charismatic care pare că a liniştit furtuna, politica românească a rămas mocirloasă, toxică. E ca o mlaștină care produce miesme otrăvitoare. A devenit, în ultimii ani, o armă de nimicire în masă a propriului electorat. Șefii de partide se calomniază în direct la televiziune, sau își fac dosare penale pentru decizii care ţin de oportunitatea politică. La fel în interiorul partidelor, luptele sînt sîngeroase și coaliţiile se fac doar pentru ca șefii să-și păzească spatele. Nu e departe vremea cînd şefi ai unor partide declarau, fără să clipească, că milioanele de votanţi ai pesediștilor și sutele de mii de membri sînt cu toţii neoameni, corupţi sau o adevărată „ciumă roșie”.

Coeziunea minimă care poate produce acel „NOI” ca Naţiune, în jurul Cuvîntului, se rarefiază, fundamentul acţiunii colective devine tot mai fragil. Nu mai sîntem capabili de nici un proiect colectiv, de nici o strategie care să se bazeze pe o minimă solidaritate, majoritatea proiectelor se fac cu scop polemic, mai degrabă să separe, decît să adune. Ura a trecut pe primul loc și toată energia disponibilă se cheltuieşte pentru eliminarea adversarului. Astăzi toate proiectele politice sînt destinate să rezolve mici chestiuni administrative sau crize, orizontul politicii mari s-a înnegurat din pricina urii și actorii politici coboară privirea doar la adversar și la isteria de fiecare zi. Discursurile isterice aduc politicieni isterici peste noapte în atenţia publică, doar pentru că nu au rușine și pot rosti, fără să roșească, cele mai mari vulgarităţi la adresa inamicilor politici.

Ne confruntăm de cîţiva ani cu periferizarea politicii, ocuparea centrului de către personaje politice minore. Cuvîntul ziditor a fost izgonit din gurile conducătorilor vremelnici, limbile nu se mai împletesc în înțelegere, iar așteptarea unui Izbăvitor în această adevărată Galilee a neamurilor proaste a devenit istovitoare.

Din păcate, o schimbare a elitei politice nu are condiţii interne care să o favorizeze. Moștenim o cultură oligarhică, partidele sînt clientelare, instituţiile nu sînt credibile şi sînt percepute ca fiind nefuncţionale şi corupte. Prin oamenii care le populează şi prin modul în care se raportează la orizontul de așteptare al publicului!

Cuvîntul ziditor a dispărut nu doar din realitatea politică, dar și din credința că odată reabilitat ne-ar putea aduce mîntuirea personală și colectivă! Sfîntul Apostol Pavel spunea, parcă: “Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (Corinteni). Într-o lume în care busolele au fost sparte şi aruncate în valurile mării, sau încuiate sub lacăte, unde românii se leapădă de origini, trecut şi părinţi, Credinţa a rămas, parcă, singura speranţă de aflare a drumului drept. De aceea oamenii merg la biserică, pentru a fi împreună cu Hristos şi, prin el, cu sine şi cu cei din jur. Hristos a Înviat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

eight + 17 =