Guvernare liberală, marca Cîțu

Victor Nafiru

Florin Cîțu, ministrul liberal al Finanțelor, declară că Sănătatea și Educația nu reprezintă priorități. Bă, ești prost? Cum vine asta, că nu înțeleg. Până la căderea Guvernului Dăncilă liberalii trăgeau din toate pozițiile în pesediști: că n-au construit niciun spital regional, că învățământul nostru e la pământ. Se dădeau de ceasul morții că ăia din PSD îngropaseră Sănătatea și Educația prin alocarea de la buget a unor procente mici în raport cu necesitățile permanente. Nici trei luni n-au trecut de atunci, și iată-l pe Cîțu cu inepțiile lui. Ce Sănătate, ce Educație, altele sunt prioritățile Guvernului Orban. Vă dați seama ce lovitură pentru Klaus Iohannis în plină campanie electorală! De asta s-o și grăbit președintele să-l pună la punct pe ministru, declarând, când a fost întrebat, că cele două domenii reprezintă chiar o prioritate.

Dar Cîțu nu s-a rezumat doar la atât. În urmă cu câteva zile, el a pus gaz pe foc și le-a ridicat pesediștilor mingea la fileu declarând că nu este treaba guvernului să facă autostrăzi. „Noi suntem un guvern liberal, încurajăm sectorul privat să facă investiții. Autostrăzile nu se fac cu bani de la buget“ Bă, ești nebun? Păi dacă nu-i treaba guvernului să facă autostrăzi, atunci de ce mama dracului i-ați înjurat pe pesediști tocmai că nu erau în stare să construiască autostrăzi? Sau regula asta nu funcționa și la guvernarea PSD care era una de stângă și nu liberală ca a voastră?

După derapajele din ultimele zile, aș zice că nu degeaba Florin Cîțu nu a primit avizele favorabile de la comisiile parlamentare la audierile pentru postul de titular la Finanțe. Că Orban și Iohannis au nesocotit acest lucru e cu totul o altă poveste. Nu ar fi exclus ca liberalul de la Finanțe să gândească la fel și cu ministerul Muncii. Să-l privatizeze sau măcar să aducă niște investitori care să plătească salariile și pensiile românilor, dacă tot avem guvern liberal. Nu?