Gruparea ACS Banat Girls, măcinată de probleme financiare

Banat Girls

ACS Banat Girls este nou-promovată în Liga I de fotbal feminin, iar primele experienţe la acest nivel n-au fost deloc plăcute pentru clubul reşiţean. Succesele aşteptate n-au venit, cazurile de coronavirus au afectat lotul, iar cheltuielile foarte mari implicate de testările COVID i-au făcut pe sponsori să dea înapoi. Acum, ACS Banat Girls nu mai are niciun fel de susţinere financiară, recunoaşte antrenorul Daniel Amariei, care nu mai e la fel de entuziast ca la începutul sezonului.

„Susţinere financiară avem numai din partea nevestelor noastre, care încă ne permit să aducem bani de acasă. În rest, nu pot spune că avem vreo susţinere financiară… mă gândesc la prieteni, poate ar da ei ceva bani pentru echipă. Au apărut problemele încă de la primul meci, cu cele cinci fete pozitive, situaţie în care a trebuit să facem retestări. Sponsorii s-au retras, deoarece au considerat costurile mult prea mari faţă de ceea ce putem noi să oferim. Probabil au întâmpinat şi ei probleme din cauza pandemiei, aşa că, din păcate, am rămas fără fonduri. Asta este, mergem înainte, în continuare cu zero puncte, dar eu zic că putem mai mult. Eu chiar consider că am putea face faţă în Liga I fără nicio problemă, dacă nu am avea aceste probleme. Îmi pare rău pentru fete, pentru că avem un lot valoros”, a declarat antrenorul Daniel Amariei.

Pe lângă problemele sportive şi financiare, ACS Banat Girls acuză şi atitudinea Federaţiei, care a luat formaţiei reşiţene încă trei puncte la masa verde. În etapa a doua, Banat Girls nu s-a prezentat la Odorhei, deoarece decizia de devansare a partidei fusese anunţată cu doar câteva zile înainte de meci, iar clubul nu a putut îndeplini în timp util cerinţele protocolului medical. Federaţia nu a ţinut însă cont de argumentele clubului din Reşiţa, iar echipa din Odorhei a fost declarată câştigătoare cu 3-0. Pentru Banat Girls urmează un nou joc pe teren propriu: sâmbătă, în etapa a 4-a,reşiţencele vor primi în Valea Domanului replica fetelor de la ACS Fotbal Feminin Baia Mare. (Foto: Miruna Mihancea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − four =