Grădiniţa PP7 din Moroasa, varianta modernă a baladei meşterului Manole

2 1

De mai bine de zece ani se aşteaptă finalizarea lucrărilor la Grădiniţa cu Program Prelungit nr 7 din cartierul reşiţean Moroasa. Lucrările propriu-zise au început în 2007, pe când premier era Călin Popescu Tăriceanu. În mod normal ele trebuiau terminate în 2009 doar că, a venit criza, s-a schimbat guvernarea, iar aceste obiective au fost abandonate în faza în care se aflau. Spre exemplu, campusul şcolar de la Bozovici a avut parte doar de o groapă, în timp ce Grădiniţa PP 7 ajunsese la cota fundaţiei…

De atunci, s-au perindat vreo şase guvernări, mai multe campanii electorale, doar obiectivele edilitare au rămas la fază de deziderat. După zece ani de aşteptări, timp în care cei ce ar fi trebuit să treacă prin această grădiniţă au devenit flăcăi şi domnişoare în toată regula, anul trecut, în 15 octombrie, a fost reluată procedura de „Continuare lucrări la grădiniţa cu program normal, prelungit şi creşă din Moroasa“. Proiectul se derulează prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Există şi un termen limită pentru finalizarea investiţiei, 15 octombrie 2020. Unul mai mult decât optimist în condiţiile în care în aproape un an nu s-a făcut mai nimic. E greu de crezut că acesta va fi respectat. Numai o minune ar putea să facă asta sau dacă vor fi angajate firme chinezeşti care construiesc în doar câteva săptămâni un hotel cu zece etaje.

Până atunci însă, Primăria Reşiţa va plăti DC UCMR SA, ca şi până acum, o chirie lunară de 7.000 de euro pentru spaţiul pe care îl ocupă în prezent, pentru copiii aduşi la creşă şi grădiniţă.