Gheorghe Filipescu, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Filipescu la minister

Gheorghe Aurel Filipescu, managerul general al AquaCaraș SA, împreună cu Marius Isac, vicepreședintele Consiliului Județean, au participat în perioada 20-22 aprilie la o serie de întâlniri organizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Una dintre întâlniri a fost o ședință de lucru coordonată chiar de către ministrul Cristian Ghinea și a avut ca temă pregătirea etapei următoare de accesare a finanțărilor europene, pentru continuarea investițiilor de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin.

În urma discuțiilor purtate, s-a desprins concluzia că societatea AquaCaraș SA se încadrează în termenele necesare pentru demararea următoarei etape de investiții.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin are în vedere, în etapa următoare, continuarea extinderii și reabilitării rețelelor de apă potabilă și canalizare în cele opt localități urbane: Reșița, Caransebeș, Bocșa, Oravița, Otelu Roșu, Moldova Nouă, Anina și Băile Herculane, precum și extinderea acestor rețele în cinci comune: Teregova, Mehadia, Topleț, Ticvaniu Mare și Grădinari.

Pentru anul 2021, societatea AquaCaraș are printre obiective obținerea Avizului de Mediu, aprobarea de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a Studiului de Fezabilitate, semnarea contractului de finanțare pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin/Regiunea Vest”.

Odată cu finalizarea implementării Proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin, urmează ca nivelul de servicii de alimentare cu apă în aria proiectului să crească, de la o rată de 85%, cât este acum, la 100%. De asemenea, rata de colectare și tratare corespunzătoare a apelor uzate menajere va crește și ea la 100%, de la 74% în prezent.

Valoarea investițiilor propuse în cadrul proiectului, pentru sistemele de alimentare cu apa, este 88.653.288 euro fără TVA, iar pentru sistemele de canalizare – 60.413.847 euro fără TVA.

Luni, 26 aprilie, este programată următoarea întâlnire de lucru cu reprezentanții ministerului de resort și ai autorității de management, unde se va analiza și revizui documentația necesară investiției în cele două sisteme de alimentare cu apă și canalizare din orașele Reșița și Bocșa. Se va detalia situația existentă și se va verifica corelarea prognozelor cu documentația aferentă.

Termenul impus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru finalizarea verificării documentațiilor întregului proiect este 30 septembrie 2021.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + twenty =