Gala Excelenței la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reșița

uem gala

Conducerea academică a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița  organizează joi, 19 decembrie, începând cu ora 15, în incinta Campus Café, o întâlnire de suflet a tuturor angajaților, Gala Excelenței, ediția a III-a. Prin această manifestare se urmărește, pe de o parte, evidențierea studenților care au obținut premii la sesiunile științifice studențești naționale și internaționale, precum și a celor care au fost medaliați la competiții sportive din țară și din străinătate pe parcursul anului 2019, iar pe de altă parte, reliefarea cadrelor didactice care prin activitatea lor s-au făcut remarcate pe palierul profesional-științific, al implicării lor în derularea de proiecte și de activități  extracurriculare.

Organizatorii spun că nu vor lipsi colindele ce vor fi interpretate de studenții diferitelor programe de studii din cadrul instituției de învățământ superior, colinde ce vor aminti de emoția așteptării împodobirii bradului și a unui nou început, menit să rimeze cu pasiune, energie și împlinire, într-o atmosferă specială, în pragul sărbătorii de Crăciun.