Fotbalistele echipei ACS Banat Girls au pierdut ultimul meci din 2020

Fotbalistele echipei ACS Banat Girls n-au reuşit să scoată puncte din ultimul joc oficial programat în 2020. În etapa a 11-a, care încheie toamna competiţională în Liga I feminină, fetele din Banat au jucat pe terenul formaţiei Universitatea Alexandria, gazdele reuşind să se impună cu scorul de 7-3 (3-2). Echipa reşiţeană a punctat prin Adelina Ion, de două ori, şi Nicoleta Lazăr. Nou-promovata ACS Banat Girls încheie prima parte a campionatului cu 6 puncte, bilanţ care o plasează în grupa ce va juca play-out în primăvară. Până atunci însă lotul reşiţean va suferi unele modificări, anunţă antrenorul Daniel Amariei.

“Pe alocuri am arătat chiar bine în această ultimă partidă. Unele fete şi-au dat tot interesul, altele nu s-au ridicat la nivelul jocului şi s-a văzut în final, când scorul a luat amploare. Vom vedea cu fete mergem mai departe, deoarece în play-out ne dorim să ne întărim lotul şi totodată să reziliem nişte contracte cu anumite jucătoare care probabil nu s-au ridicat la nivelul aşteptat. Din acest motiv am şi vrut să rulez toate fetele în acest joc, să mă conving 100% că sunt anumite fete care nu au ce să caute în lotul nostru. Nu ştiu dacă vom lua însă aceste decizii până nu vom aduce alte fete, pentru că este greu să facem transferuri în Liga I de fotbal feminin. Fetele nu prea vor să vină la Reşiţa. Nu avem cu ce să le atragem, ştiţi că nu excelăm pe partea financiară. Ca nivel de echipă, de asemenea, nu cred că îşi doresc fete din play-off să vină să joace la noi în play-out, aşa că va fi un pic mai greu. Dar ne dorim să ne întărim, să începem o reconstrucţie, deoarece noi am mers pe ideea că, dacă am promovat cu lotul ăsta, să le dăm o şansă jucătoarelor care au dus greul până în momentul de faţă. Doar că este un alt nivel, un nivel la care nu mai merge să păcălim fotbalul, ca să spun aşa”, a declarat antrenorul fetelor din Banat.

Pentru ACS Banat Girls urmează pauza de iarnă. Oficialii reşiţeni nu au stabilit încă data reluării pregătirilor. Reunirea ar putea avea loc la sfârşitul lunii ianuarie sau la începutul lui februarie, în funcţie de calendarul de primăvară ce va fi anunţat de Federaţie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − nine =