Expoziţie personală online Natalia Georgia Pojar

natalia pojar

În prezent, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa se lucrează la panotarea unei miniexpoziții de Ziua Copilului, cu lucrări realizate de Natalia Georgia Pojar, elevă în clasa a III-a, secția germană, Colegiul „Diaconovici-Tietz”. Bineînțeles, nu va fi organizat un vernisaj tradițional, dar, dacă situația pandemică se va înbunătăți, expoziția va putea fi vizitată după 15 iunie, în cazul în care vor fi ridicate restricțiile privind activitățile culturale, ne-a informat Erwin Josef  Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin.

Natalia Georgia Pojar este membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, câștigând până în prezent două premii – în martie 2015, Premiul de originalitate la concursul „Arte Mici”, categoria 3-6 ani, iar anul acesta, în luna martie, a câștigat Premiul al II-lea la același concurs, categoria 7-10 ani, ambele acţiuni fiind organizate la Motru. Până la posibilitatea vizitării  expozitiei, lucrările expuse vor putea fi vizualizate pe paginile de facebook ale Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și ale Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, începând cu 1 iunie.

Vă prezentăm în continuare câteva gânduri ale criticului de artă reşiţean Ada. D. Cruceanu referitoare la acest eveniment. „Uluitoarea explozie cromatică din lucrările Nataliei ar fi fost, poate, doar un joc «de-a culorile», dacă în expoziție nu ar fi prezente compozițiile și peisajele denotând o gândire plastică și o «tehnicitate» cu totul aparte, de întâlnit numai în cazurile adevăraților plasticieni, indiferent de vârsta sau pregătirea lor în domeniu. Prin intermediul acestora, revenim la lucrările «joc de culoare» și înțelegem că și acestea sunt, în fapt, rodul unei «viziuni» tematice în care culoarea este supusă, punctual, cu o fluiditate matur stăpânită, fiecărei secvențe din «gândul creator» al foarte tinerei artiste.

Personal, sper ca în expoziția «live» să pot descoperi și multe alte detalii ale plasticii Nataliei, la primul ei deceniu de viață și jumătate de deceniu de creație plastică, între altele (ca o mare curiozitate), dacă a lucrat/lucrează «la cuțit» sau, de pildă, ce gândește despre perspectivă și cum o impune în lucrările ei.

La acest moment, al PERSONALEI «online», nu aș putea decât să îmi exprim o deplină încredere în talentul, forța și educația artistică a unui deja și viitor convingător pictor, Natalia Georgia Pojar.