„Cerul şi-a plâns eroii” la Domaşnea

ziua eroilor domasnea e1590744876686

Cu prilejul sărbătorii Înălțarea Domnului, joi, 28 mai, la Crucea-monument de la Domașnea, în ciuda vremii nefavorabile, un număr însemnat de credincioși din zonă, și nu numai, precum şi autorități județene și locale, preoți, tineri și copii, au participat la comemorarea eroilor neamului românesc. Manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, în memoria apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă și a tuturor eroilor neamului românesc, care s-au jertfit pentru libertatea și identitatea națiunii române, informează site-ul Protopopiatului Băile Herculane.

Spre finalul manifestării, reprezentanţi ai unor instituții, precum şi oficialitățile prezente au depus coroane, iar un grup de copii și tineri din Parohia Domașnea, coordonaţi de preoteasa Iulia Frenț, îmbrăcați în costume populare, au recitat poezii religioase și patriotice.

Crucea-monument de pe Dealul Domașnei este cea mai mare cruce din România sculptată în lemn și ridicată în memoria tuturor eroilor și martirilor neamului românesc și apărătorilor Ortodoxiei. Dat fiind faptul că la Domașnea și la Teregova a fost centrul Rezistenței anti-comuniste din Munții Banatului, la Poarta Orientală, pe această înălțime, în fiecare an, la Praznicul Înălțării Domnului, sunt pomeniți eroii poporului român. (Foto: Protopopiatul Băile Herculane)