Eugen Băleanu doreşte „o schimbare politică radicală” la Moldova Nouă

Eugen Baleanu

Liderul Partidului Verde Moldova Nouă, Eugen Băleanu, spune că, după impasul cu Alianța USR Plus, și negocierile cu Partidul Verde au intrat în impas, după ce, se pare, Ion Chisăliță nu ar mai dori liste comune cu Partidul Verde la alegerile din Moldova Nouă.

„Din nefericire, luni dimineață înțelegerea pe care eu o credeam deja parafată, în urmă discuțiilor cu dl Chisăliță, a picat – motivele nu le cunosc și vă spun sincer că nici nu mă mai interesează, spune Eugen Băleanu, liderul Verzilor din Clisura Dunării. Eu și colegii mei din Partidul Verde am fost încrezători în această alianța care ar fi rezolvat problema principală: fotoliul de primar al orașului Moldova Nouă.

De fapt am ajuns să cred că eu am fost singurul care a crezut în această alianță în tot acest timp în vreme ce noi discutăm despre alianță, liberalii adună semnături de susținere a candidaturii dlui Ion Chisăliță, iar noi nu, asta arată că nu și-au dorit alianța niciodată!”, mai spune Băleanu.

Liderul Verzilor adaugă că decizia ar fi fost influențată chiar de Adrian Torma, la nivelul județean al PNL existând un „curent pro Torma”, care l-ar defavoriza pe Băleanu și Partidul Verde. Motiv pentru care Eugen Băleanu socotește că este momentul să intre personal în cursa electorală pentru Primăria Moldova Nouă.

Pe contul său de Facebook, Eugen Băleanu scrie: „Ce pot oferi oraşului şi cetăţeanului? Corectitudine şi muncă în folosul comunităţii! Ce au oferit aceşti oameni în ultimii ani? Nimic sau aproape nimic. Pentru binele comunităţii, slogan drag lor, s-a transformat în binele lor, iar cetăţeanul şi oraşul au fost lăsați de izbelişte.

Dacă voi, care mai sunteţi în Moldova Nouă mai credeţi că aceste formaţiuni politice care au condus oraşul Moldova Nouă în ultimii 30 de ani vor rezolva problemele oraşului, vă înşelaţi amarnic. Copiii vor pleca în număr la fel de mare şi nu pentru salarii mari, pleacă de urât şi duşmănie în ultimii 12 ani în Moldova Nouă. Duşmănia şi ura personală s-au transformat într-un mod de viaţă. Pentru un loc de muncă la primărie, şcoală, spital sau alte instituţii, oamenii au fost întărâtaţi unii împotriva altora, uitând cel mai important lucru: primarii pleacă după patru ani, iar noi rămânem ancoraţi în duşmănie şi ură şi pentru ce? Pentru cel aflat la putere şi bunăstarea lui!

Moldova Nouă are nevoie de o schimbare politică radicală!”.

La rândul său, Ion Chisăliță spune că totul ar fi o neînțelegere și că el este dispus să colaboreze cu oricine, chiar și printr-o alianță post-electorală, și spune că va discuta personal cu Eugen Băleanu pentru a lămuri lucrurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =