Elevi și cadre didactice ale Colegiului Național „Diaconovici-Tietz“ din Reșița participă la un seminar internațional în Bad Kissingen, Germania

diaconovici germania

La invitația doamnei Maria Werthan, în perioada 11-13 martie, la Bad Kissingen, Germania, o delegație a Colegiului Național „Diaconovici-Tietz“ Reșița participă la un seminar cu tema „Au încredere femeile în ele însele“, în organizarea Frauervervand în Bund der Vertiebenen e.V.

Delegația este formată din șase actuali și foști elevi ai Colegiului, Timeea Tomescu, Cristi Marin, Paul Turcuman, Timeea și Vladimir Veselin, Sittner Charleen, clasa a XI A, respectiv XII C, secția germană maternă, însoțiți de cadrele didactice Florica Molnar și Camelia Mladin.

„În prima zi, temele abordate s-au axat mai ales pe problema egalității de gen, a cauzelor care determină femeile să accepte prea ușor un statut secundar, în viața socială, de familie. Elevii noștri au avut intervenții deosebit de mature, bine susținute și argumentate, arătând admirația și simpatia, auditoriului!“, a declarat Molnar.

De asemenea, pe parcursul celor trei zile, tinerii au participat la muneroase ateliere, cu teme diverse: artă, literatură, IT, muzică și teatru. „Fiecare participant a ales, funcție de interes, talent, hobby, la toate atelierele elevii noștri s-au remarcat prin deschiderea, spontaneitate, talent, vorbind o germană fluenta și literară. Impresia deosebit de plăcută a fost descoperirea la acești tineri a unor preocupări, talente, interese, pe care cursurile școlare nu au timp să le descopere și să le dezvolte! Felicitări, bravo, dragilor!“, a ținut să precizeze Florica Molnar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + six =