Peste 500 de elevi din Caransebeş au medii mai mari de 9,75

liceu Csb

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a vorbit într-o recentă conferinţă de presă despre bursele de merit pentru elevi, pe care administraţia municipiului le-a prins în bugetul local pentru anul în curs.

Edilul a declarat că a avut o întâlnire cu reprezentanţii elevilor, în cadrul căreia s-a căzut de comun acord ca plafonul de acordare a burselor să fie mai înalt decât în anii precedenţi, respectiv media generală 9,75, deoarece altfel administraţia locală s-ar fi văzut pusă în situaţia de a acorda acele recompense băneşti aproape tuturor tinerilor care urmează o formă de învăţământ.

„Chiar şi aşa, sunt foarte mulţi, peste 500 de elevi, dintre care aproximativ 350 sunt doar de la cele două unităţi şcolare reprezentantive, Colegiile Naţionale «Traian Doda» şi «C.D. Loga», împărţiţi în mod aproape egal, pentru că aici includem şi ciclul gimnazial. Dacă ar fi fost media 8,50, cred că am fi ajuns la vreo 2.000 de elevi, iar asta ar fi însemnat un efort bugetar de vreo 2,5 milioane de lei. Aşa, ajungem la aproximativ 500.000 de lei. Este vorba despre 100 de lei pe lună, pentru şapte luni. Eu gândesc şi în perspectiva anilor viitori. Normal, pentru asta, la bugetele locale ar fi trebuit să ajungă nişte bani de la guvern. N-au venit, nu i-am văzut, dar am zis că, dacă totuşi există această emulaţie în societate, să testăm anul acesta”, a spus Felix Borcean.

1 thought on “Peste 500 de elevi din Caransebeş au medii mai mari de 9,75

  1. daaa, si asta e rezultatul „reformelor” din invatamant…..toti parintii vor note de 10 fara acoperire si marea majoritate a profesorilor le dau sa scape de necazurile cu directorii, parintii, bunicii, etc!!
    si toata lumea doarme linistita….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + 14 =