Dosar pentru ucidere din culpă în cazul decesului artistului Petrică Mîțu Stoian

matu stoian

La data de 8 noiembrie, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 C.p., referitor la decesul lui Petrică Mîțu Stoian.

„În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6 noiembrie, în cadrul Secției de terapie intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Reșița“, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, astăzi, în jurul orei 10, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost informați de către reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Reșița despre decesul unui bărbat de 61 de ani, internat la unitatea medicală. „În urma informării, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița. În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului“, a transmis Alima Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =